Color tears of Kpop

Clepsidra a ramas fara glas… nu mai urla cu disperare ultimele secunde ce se scurg in ritm alert… Ma pierd asemenea unui firicel de nisip ce dispare intr-o rafala de vant venita de nicaieri. Ramane doar lacrima cazuta ca de undeva din geana unei stele a carui stralucire a obosit si care se prelinge usor pe obraz, precum un vis spulberat...

Naluciri imi dau tarcoale acaparand un hau din suflet, ganduri ascunse in spatele unor cuvinte nu se mai intrupeaza, nu mai stiu care-a fost minunea... culorile clipelor nu mai au gust, lacrima e pasaportul care desface adancurile noptii din mine...

Iluzia si realitatea sunt una, sfarsesc acele ganduri care ma poarta, simt ca lor nu le mai apartin, curm impreunarile cuvintelor în mine, lacrima care se prelinge e o dovadă a dorintei de a nu fi singura si a singuratatii... Iar sufletul este trist si plange tacut caci steaua de pe geana careia s-a prelis lacrima e strivita si amestecata cu cerurile sparte din launtru-mi, cu cioburile acelor vise din mine sfasiate de sfarsitul înca neinceputului...


Rupand din noi m-am separat, rupand din mine a ramas un gol, rupand un gol am alergat prin amintiri, rupand din amintiri m-am gandit la ce a fost... Si m-am topit usor... Iar  izvorul lacrimilor a secatuit si el caci toate acele revarsate clipe, conturate doar în vis a orice ar fi voit sa fie au luat forma unui gand pribeag…

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste kpop asa...

Love Color of Kpop

foto: blog.fabfurnish.com

imi vine sa pling pentru mine si pentru tine... poate daca as fi destul de inteleapta, as accepta o viata de martir - resemnari, renuntari - dar martirii sint persoane detestabilie in viata, ori daca as fi saraca cu duhul as ignora multe, de multe m-as lasa dusa precum valul... da, poate ai dreptate, nu-i bine sa amesteci lucurile, e ca si cum ai scoate un apedince care are totusi si el rostul lui acolo, poate esti mai rational decit crezi...

vizanu' din fata mea nu-si dezlipeste retina de pe tivul fustei mele, zimbeste perfid, si dobitoacele mele de picioare nu au fost la scoala de dresaj unde-o duce nicul (cu accent pe cu) pe samba, dans perfid si alunecos care face ca picioarele s-o ia razna si sa lase aroma de mosc si focul sa iasa, ele nu stiu ca curentul (ce conteaza cacafoniile in tara asta de cacofonici) de aer inteteste focul ce arde pe la stinele ceahlaului,
te scuzi si-ti cauti scuze prea des, poate vrei sa scapi si tu un pic de vicisitudinile vietii cotidiene, texte ce mai au miros de cerneala, poate tocmai ti-ai tras un ciocan peste deget batind cuie la usi... paradoxal, poate aici povestile nu se termina niciodata... ajungi la un end, deschizi un nou chat, alti ochi uimiti, alte scufite..., ajungem la pasaj si mergem pe o singura linie,

toti prostii (included my self-control) din cosciugul asta zgribulit, ai dreptate, sintem prea balcanici si imbracati-parfumati-fardati-regulati turceste, vizanu arunca ocheade - nu-mi spune ca ti-am cazut cu troncu' si hodoroncu', mai bine pune pupaza peste colac, ce ceas micut are la mina domnisoaranumaizimbet, si, IRONIC, paradoxu' de prost gust al timpului este ca ar trebui sa se scurga mai incet peste un ceas asa de mic, tentatia este mare, si-n mine este un dracusor cu coarne, iscoditor... bariera de care spuneam?...

trecem pe pod, jos sint liniile de tren si alt cosciug cu 15 vagoane plin de suflete goale si dezgolite pleaca in marea evadare, biutifullaifendais, si-mi lipsesc tigancile copilariei, hai la mure, mure, mure, ce-si tirau papornitele pline, pe stingadreapta sint blocuri fara glasvandurile pe care le-a darimat tovarasa lenuta, alt excrement al malahalei, nu intreb si nici nu incerc sa-mi imaginez - nu cred ca te-ai incadra in oricare din contururile mai mult sau mai putin clare pe care mi le-as imagina, si mitocanu' (alt cuvint vomitant al mahalalelor pline de zoaie) isi tine retina lipita fix fics de tivul fustei prea scurte si praful in care se amesteca ideile si idealurile umple cosgiucul aruncind in colturile pline de paianjeni ale sufletului oasele imbatrinite, nevoi nevolnice, gunoiul, recunosc ca sint in deriva, dezorientata, am impresia ca toate drumurile sint blocate, DE CE AM NEVOIE SA MA SIMT VIE?

nevroza (ce cuvint STUPID, inventat de domnisoare sclifosite carora le trebuie un ciocan in cap - ? -) se transforma in nevolnicie, nu vreau ca atunci cind vei simti ca-i timpul ca prislea sa caute merele de aur pe alte meleaguri sa ramii agatat cu gindul ca ar mai fi ceva de facut pe aici, o parte din mine ramine uitata in buzunarelul de la capot, nebuni, clowni, pshilogi si curve, stia huxley ceva, exist nu pentru ca gindesc ci pentru ca ma cac, iertare minti luminate, poate asta mi se trage de la gradinita unde iubita tovarase educatoare nu m-a batut la vreme, otel inoxidabil si fibra de carbon la uordtredsenter, un geamat sugrumat si-o lacrima in coltul ochiului si pasi indreptati spre locul-unde-se-termina-totul-si-dai-enter

Un text pe care l-am scremut acum enshpe mii de ani, inainte sa se inventeze "i" din "a", vremuri in care credeam ca orice para malaiatsa gaseste natafletsu' potrivit iar peretii sunt plini de cai verzi :-)) (si pe care l-am regasit absolut intamplator).